Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Lumina Sfântă a Învierii s-a aprins la Ierusalim – VIDEO

0 311

Patriarhul Teofil al III-lea a împărţit Lumina Sfântă sutelor de pelerini din biserica Sfântului Mormânt într-o ceremonie care se repetă an de an. 

Entuziasmul credincioşilor a fost aproape periculos. Patriarhul Ierusalimului a ieşit cu greu din capela Sfântului Mormânt şi oamenii mai că s-au călcat în picioare pentru a ajunge primii să-şi aprindă lumânările. Clopotele au bătut minute în şir timp, în care focul sfânt a ajuns la toţi cei veniţi la slujbă de la Ierusalim.

Lumina Învierii va ajunge la ortodocşii din întreaga lume, inclusiv la cei din România. Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis miercuri AGERPRES, delegaţia va fi condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere oficiată la Catedrala patriarhală, de la ora 24,00.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul tării sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 30 aprilie, la ora 18,30, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă în Transilvania şi Banat cu două avioane de mici dimensiuni la Satu Mare (cu escală la Sibiu şi Cluj Napoca) şi Timişoara. Un alt avion va duce Lumina Sfântă la Bacău şi Suceava, pentru Moldova şi Bucovina.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige. 

lumina-sfanta-de-la-ierusalim

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. 

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, Patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te