Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Luptă cu flăcările a pompierilor din Beclean și Dej – Un service auto din Ciceu Mihăiești s-a făcut scrum

0 35

someseanul-incendiu-service-Ciceu-Mihaiesti (1)

Trei autospeciale ale ISU Bistrița-Năsăud și două ale Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit în această dimineață la un puternic incendiu ce a cuprins un service auto din localitatea Ciceu-Mihăiești.

Incendiul a fost sesizat în jurul orei 5, la locul indicat intervenind în primă fază două autospeciale de stingere a incendiilor de la Beclean și un echipaj SMURD. Având în vedere proporțiile incendiului, pompierii bistrițeni au solicitat sprijinul celor de la Dej, unitatea aflată cel mai aproape, care au intervenit și ei cu două autospeciale.

Din cauza materialelor inflamabile aflate în service-ul auto, flăcările s-au extins cu repeziciune, cuprinzând aproximativ 600 de metri pătrați din acoperișul construcției.

Timp de aproape două ore s-au luptat pompierii cu flăcările, reușind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă și la alte construcții aflate în vecinătate.

Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, însă pompierii și polițiștii fac cercetări în această privință. Proprietarul service-ului poate sta, însă, liniștit, deoarece construcția era asigurată pentru astfel de situații.

ACTUALIZARE ISU Bistrița-Năsăud

Incendiul se manifesta violent la nivel acoperişului imobilului cu flăcări înalte de peste 10 m. Au fost alocate progresiv, două echipaje de intervenţie cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean, un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa, respectiv două echipaje cu autospeciale de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dej aparţinând  ISU „Avram Iancu” al judeţului Cluj,

Autovehiculele din apropiere, autocamioane şi autoturisme, au fost relocate pentru a nu fi afectate de flăcările puternice de la nivelul acoperişului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Intervenţia a durat aproximativ patru ore, focarele fiind localizate şi lichidate în cca. două ore.

Suprafaţa totală afectată de incendiu a fost de cca. 600 mp, pompierii militari reuşind împiedicarea propagării incendiului în interiorul halei. După finalizarea intervenţiei, în urma anchetei demarate la faţa locului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de aprinderea unor materiale combustibile (lemn) situate în apropierea unui coş de fum.

 

Foto: ISU Bistriţa-Năsăud


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.