Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Magazine luate la control în Ocna Șugatag

0 165

31 de societăți comerciale din Ocna Șugatag au fost luate la control de către oamenii legii.

Cei de la IPJ Maramureș transmit faptul că poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au organizat ieri, 14 mai, o acţiune împreună cu specialişti în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, pentru a proteja populaţia împotriva activităţilor comerciale ilicite şi pentru a dispune măsuri legale în situaţia în care constată nereguli.

În cadrul acţiunii au fost verificate 31 de societăţi comerciale, iar neregulile constatate au impus aplicarea a 27 de sancţiuni, cele mai multe la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 27 500 de lei.

De asemenea, la una dintre societăţile comerciale verificate au fost depistate ţigări de contrabandă, sens în care poliţiştii au dispus confiscarea ţigărilor de provenienţă ucraineană găsite şi au întocmit dosar penal, continuându-se cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale constatate.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More