Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Magia cadourilor… false. Înșelată cu 800 de lei

0 139

Profitând de faptul că ne aflăm în luna cadourilor, escrocii şi-au updatat modul de lucru şi reuşesc să îşi ducă planul la bun sfârşit, în special atunci când întâlnesc persoane vârstnice şi vulnerabile. Un caz înregistrat ieri de poliţiştii din Baia Mare arată că aceştia, pretinzând că oferă şi ajută, de fapt înşală!

Astfel, transmit cei de la IPJ Maramureș, în jurul orei 14:30, o femeie de 83 de ani din municipiu a sesizat poliţia că a fost victima unei astfel de infracţiuni.

Aceasta le-a transmis poliţiştilor că a deschis uşa unei persoane necunoscute, care a pretins că este reprezentantul unei instituţii publice şi are ca misiune să îi ofere un cadou. Pentru expedierea surprizei (ceas, unelte de bucătărie), bărbatul i-a solicitat femeii 800 lei.

Aceasta i-a înmânat banii, însă la scurt timp şi-a dat seama că produsele primite nu valorează suma pe care i-a dat-o şi a sesizat poliţia.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului, precizează cei de la IPJ.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More