Mai multe destinaţii din România disponibile în Google Street View – FOTO
Turiștii care vor să viziteze România au la dispoziție, începând de miercuri, noi imagini prin intermediul aplicației Street View de la Google. Utilizatorii de internet vor putea să vizualizeze prin programul Google Street View mai multe imagini panoramice decât până acum la nivel stradal din destinaţii româneşti.
Românii sau străinii care vor să viziteze România se pot plimba acum prin intermediul imaginilor prin Alba-Iulia, Craiova, Focşani sau Baia Mare, pot explora străzile medievale din Sighişoara sau pot face un tur virtual al unora dintre cele mai populare puncte turistice, cum ar fi Castelul Peleş sau Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Extinderea a început în iulie anul trecut, când mașina și bicicleta Google au pornit la drum pentru a pune pe hartă unele dintre cele mai cunoscute obiective turistice din țară. Astfel, acoperirea Street View în România a fost extinsă cu sute de localități, adăugându-se peste 40.000 km la acoperirea iniţială.
„Începând de astăzi, multe dintre locurile speciale din ţara noastră pot fi vizitate direct din Google Maps. Prin Street View şi imaginile sale panoramice, oricine va putea face o plimbare virtuală prin Muzeul Satului sau să descopere Castelul Peleş. În această noua etapă de extindere a Street View în România, sute de localităţi din ţara noastră şi zeci de mii de kilometri au devenit disponibili explorării virtuale, prin Google Maps”, a spus Dan Bulucea, director general al Google România.
În plus faţă de sute de localităţi care pot fi văzute în Street View, Google dezvăluie şi imaginile unora dintre cele mai frumoase locuri şi atracţii turistice din România. Acestea includ printre altele Ateneul Roman, Piaţa Sfatului din Braşov, Piaţa Mare din Sibiu, Muzeul Naţional al Satului, Biserica fortificată din Cişnădie, Cheile Bicazului sau Lacul Roşu.
În zonele în care Street View este disponibil în România, puteţi accesa imagini la nivel stradal focalizând pe nivelul cel mai detaliat din Google Maps sau deplasând pictograma portocalie „Pegman” din stânga hărţii pe o stradă conturată cu albastru.
Street View este o aplicaţie foarte cunoscută a Google Maps, disponibilă deja în 50 de ţări, care s-a dovedit a fi populară şi utilă şi în România. Aceasta permite utilizatorilor să exploreze şi să navigheze virtual într-o zonă cu ajutorul imaginilor panoramice la nivel de stradă. Aplicaţia este disponibilă şi în Google Earth şi pe Google Maps pentru telefoanele mobile.
Puteţi vedea un restaurant înainte de a ajunge acolo, puteţi face planuri de călătorie, puteţi stabili puncte de întâlnire sau primi o mână de ajutor pentru tema la geografie. Cei aflaţi în căutarea unei locuinţe pot economisi timp explorând în prealabil cartierele în care se află proprietăţile vizate, dar şi pentru a afla cum să ajungă acolo.
Street View pentru Google Maps a fost lansat la sfârșitul anului 2010. Inițial, aplicația a acoperit opt orașe din România, principalele stațiuni de schi din Valea Prahovei și litoralul Mării Negre, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza și naviga prin imagini panoramice de 360 de grade ale unor orașe mari din România, printre care București, Arad, Oradea, Brașov, Timișoara, Cluj, Sibiu și Constanța.
Vedeți mai jos o galerie foto a imaginilor din Google Street View cuprinzând orașe precum Cluj-Napoca, Turda, Huedin, Gherla, Dej, Beclean, Năsăud, Bistrița, Baia Mare, Jibou sau Zalău.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
RT @Irina_Maxim: Mai multe destinaţii din România disponibile în Google Street View http://t.co/q6cEXoyscU