Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mai multe persoane bănuite de furt, depistate de polițiști

0 75

Patru persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, bănuite de furt au fost prinse de poliţiştii din Jibou.

Cei de la IPJ Sălaj transmit faptul că, ieri, 24 iunie, poliţiştii din Jibou au identificat o tânără de 29 de ani, din Jibou, care la data de 10 iunie, a pătruns într-o societate comercială de pe raza oraşului, iar de pe o masă a luat un telefon mobil în valoare de 500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitului.

În aceeași zi altă persoană bănuită de furt a fost prinsă de poliţişti. Este vorba despre un adolescent de 18 ani. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit că acesta a pătruns la data de 9 septembrie 2019 într-o sală de sport de pe raza localității şi a furat dintr-un vestiar  un telefon mobil în valoare de 2300 de lei. Telefonul a fost recuperat şi restituit păgubitului.

Alte două persoane, de 24, respectiv 28 de ani, ambele din Jibou, au fost identificate şi prinse de poliţişti. Acestea au pătruns pe timpul zilei (19 iunie) în locuinţele a două femei şi au furat suma de 470 de lei, până în prezent prejudiciul nefiind recuperat.

În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More