Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mai multe TIR-uri au blocat circulaţia în Dej FOTO

0 27

TIR-uri Dej (1)

A fost nevoie de numai câteva TIR-uri pentru a se „paraliza” circulaţia în oraşul Dej.

Cinci TIR-uri înmatriculate în Cehia au putut fi văzute astăzi prin centrul oraşului Dej. Acestea au venit dinspre Cluj Napoca şi au pătruns în oraş pe strada Crângului. În ciuda faptului că au fost claxonaţi de şoferii nervoşi din trafic, străinii şi-au continuat drumul pe Ecaterina Teodoroiu, iar în sensul giratoriu de pe Avram Iancu, unul dintre şoferi s-a „gândit” să oprească pentru a cere indicaţii. Şi-a pus avariile şi a zăbovit mai multe minute pentru a se hotărî dacă îşi continuă drumul sau dacă se întoarce. În tot acest timp ceilalţi conducători auto erau blocaţi în trafic.

„Cum naiba să intri prin oraş când sunt o mulţime de indicatoare care arată clar că nu au ce să caute prin oraş? Oare chiar nu au văzut?”, a răbufnit un conducător auto, în timp ce un altul mai liniştit i-a explicat cehului pe unde să meargă. Până la urmă a întors şi s-a îndreptat către Dealul Florilor.

Timp de mai multe minute, circulaţia în zonă a fost blocată de mastodonţi. Un TIR a ajuns chiar în sensul giratoriu de lângă Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi a distrus iarba trecând cu roţile peste aceasta (vezi FOTO).

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.