Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mama bebelușului găsit mort la Fodora, acuzată de omor – VIDEO

0 580

Procurorii sălăjeni au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata Daniela Nicoleta Blajan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Aceasta este acuzată că și-a ucis bebelușul în vârstă de doar 3 săptămâni și i-a ascuns cadavrul, trupul neînsuflețit fiind descoperit la mai multe luni de la omor.

Un apel la 112 a anunțat sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 15:30, faptul că trupul neînsuflețit al unui bebeluș a fost găsit într-o gospodărie din localitatea sălăjeană Fodora.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiști, criminaliști precum și un procuror de pe lângă Tribunalul Sălaj.

„În cursul zilei de 3 iunie am fost sesizați de faptul că în localitatea Fodora, într-o gospodărie, în zona cotețelor, s-a găsit cadavrul unui nou-născut. Urmează a se efectua autopsia medico-legală și a se stabili toate celelalte aspecte legate de cauzele decesului. Până la acest moment nu excludem absolut nicio variantă din anchetă”, a declarat în ziua descoperirii cadavrului pentru Someșeanul.ro Sorin Flonta, procuror-șef Secție Urmărire Penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Un bărbat din localitate, a sunat la 112. Acesta a povestit că bebelușul de aproximativ 3 săptămâni a fost găsit în  anexa unei gospodării. Bebelușul era învelit cu o păturică, spun anchetatorii, care nu au reușit nici măcar să stabilească sexul bebelușului, atât era de avansată starea de putrefacție a acestuia, semn că bebelușul era mort de ceva vreme. Proprietarii acesteia spun că nu au nici o legătură cu bebelușul mort și nici nu au cunoștință cine ar putea fi mama acestuia.

În urma anchetei, însă, oamenii legii au descoperit faptul că o tânără care locuiește în respectiva gospodărie este mama bebelușului mort. Femeia mai are doi copii, din relații anterioare, și nu este căsătorită.

„În ceea ce privește măsurile preventive luate în cauzele instrumentate de procurori, la data de 4 iunie, duminică, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata Blăjan Daniela Nicoleta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, faptă prevazută și pedepsită de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal. În sarcina acesteia s-a reținut faptul că în cursul lunii februarie 2017, a aruncat peste fiica să în vârstă de două luni, o plapumă, după care a părăsit locuința, iar când s-a reîntors după o perioada de timp, aceasta decedase. Prin ordonanța din data de 04.06.2017 s-a luat măsura controlului judiciar față de inculpata Blăjan Daniela Nicoleta, pentru o perioada de 60 de zile, de la data de 4 iunie până în data de 2 august, inclusiv, instituindu-se obligația acesteia de a nu depăși limita teritorială a județului Sălaj. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale. Precizăm ca punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Având în vedere cele constatate de anchetatorii, autoritățile au decis că tânăra din Fodora nu poate avea grijă și de ceilalți doi copii ai săi, de 3 și 4 ani, astfel că aceștia au fost preluați de urgență de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj. Cei doi copii  au fost cazați în Centrul de Regim de Urgență nr. 1 Zalău, iar autoritățile încearcă darea acestora în plasament la bunicii materni.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More