Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali – verii lui Gigi Becali -, a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reşedinţei din cartierul bucureştean Pipera, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
La faţa locului a fost chemată mai întâi o ambulanţă de la Biomedica, iar apoi au fost solicitate echipaje de la Ambulanţă şi SMURD, medicii constatând decesul bătrânei.
La reşedinţa din Pipera se află, în prezent, şi poliţişti, care cercetează împrejurările în care s-a produs decesul, au mai spus sursele citate.
Femeia avea 83 de ani.
Un văr al celor doi fraţi Becali a sunat în jurul orei 20, la numărul de urgenţă 112, după ce a găsit-o pe bătrână plutind cu faţa în jos, în piscină. Paramedicii au ajuns de urgenţă la adresă, au încercat să o resusciteze însă au fost nevoiţi să pronunţe decesul.
După aceea, medicii au chemat Poliţia pentru că, potrivit procedurilor, moartea bătrânei este considerată deocamdată a fi una suspectă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.