Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mamele „eroine” vor fi premiate. Indemnizații pentru femeile care au adus pe lume mai mulți copii

0 321

Proiectul de lege care prevede acordarea unei indemnizații viagere femeilor care au adus pe lume trei sau mai mult de trei copii a fost adoptat de Senat.

Mamele eroine, așa cum au fost numite, vor primi indemnizații cuprinse între 30%-50% din salariu mediu net pe economie.

Așadar, femeile care au născut trei copii vor fi recompensate cu 30%, iar cele care au cu un copil mai mult vor primi 40%.

Cele cu cinci sau mai mulți copii vor primi 50%, potrivit Mediafax.

Cei care vor să primească acești bani trebuie să facă o cerere.

Femeile care vor primi acești bani vor avea șansa ca suma să  nu fie impozabilă.

„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii, poate fi numită Mamă Eroină (…)Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetăţeni în anul 2050. Să ne gândim la creşterea natalităţii şi cred că este de importanţă naţională pentru a nu dispărea ca popor”, a declarat în luna martie deputatul Ninel Peia.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More