Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mămică și bebeluș, răniți în accident lângă Mureșenii Bârgăului

0 580

O femeie de 23 de ani și copilul acesteia, în vârstă de 5 luni, au ajuns duminică seara la spital după ce au fost victimele unui accident de circulație ce a avut loc pe DN17, între localitățile Mureșenii Bârgăului și Piatra Fântânele.

”Din primele date, o tânără de 23 de ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un zid de susținere a drumului. Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, pasagere în autoturism”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru aproximativ o oră, traficul în zonă a fost restricționat.

”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentului un copil (aproximativ 5 luni) împreună cu mama lui (aproximativ 23 de ani). Erau conștienți și cooperanți și au fost evacuați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale”, au transmis cei de la ISU Bistrița-Năsăud.

Conform purtătorului de cuvânt al instituției, conducătorul auto – bărbat în vârstă 40 de ani – a refuzat transportul la spital.

Pompierii militari care încadrează echipajul specializat a asigurat masurile de apărare împotriva incendiilor, respectiv sablarea carosabilului in vederea reluării circulației în condiții normale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More