Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mănăstirea Nicula primește 2 milioane de lei de la Guvern

0 343

someseanul-Ponta la Nicula - 8

Victor Ponta a semnat azi o Hotărâre de Guvern prin care se alocă 6.000.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru sprijinul financiar a trei unități de cult, printre care și Mănăstirea Nicula.

Celelalte două unități de cult care primesc sprijin financiar sunt Centrul Eparhial Iași și Mănăstirea Tismana (județul Gorj), fiecare primind câte 2.000.000 de lei de la Guvern.

”Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 6.000 mii lei, la capitolul 67.01 ‘Cultură, recreere și religie’, titlul 59 ‘Alte cheltuieli’, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, în vederea susținerii cultelor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în Hotărârea de Guvern (HG) publicată vineri, 29 august în Monitorul Oficial.

În cadrul vizitei pe care premierul Victor Ponta a avut-o la Mănăstirea Nicula în 15 august, de Sfânta Maria, acesta a promis că va acorda sprijin financiar pentru unitatea de cult din județul Cluj, pentru continuarea lucrărilor la întregul complex, dar a discutat cu primarul comunei Fizeșu Gherlii, din care face parte Nicula, și despre proiectul de canalizare al comunei, considerat necesar pentru dezvoltarea zonei pentru pelerinii care vin an de an la Nicula.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.