Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Manipularea și minciuna PSD: Simona Halep a fost huiduită pe Arena Naţională, dar aplaudată la mitingul PSD

0 440

Mai multe organizaţii PSD au postat pe Facebook, marţi seară, un colaj foto, potrivit căruia ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de pe Arena Naţională, dar ”aplaudată de sute de mii de români, în Piaţa Victoriei, pe data de 9 iunie”.

PSD Bucureşti a postat pe pagina de Facebook un film însoţit de mesajul „Ruşinea ţării #Rezist”, în care se vorbeşte despre „Manipularea #Rezist” şi despre faptul că a fost huiduit momentul de glorie al Simonei Halep, despre fondatorul grupului Corupţia Ucide, Florin Bădiţă, prezentat ca fiind „fostul consilier al euro-pârâcioasei Monica Macovei”. De asemenea, în fllmuleţ se susţine că momentul huiduielilor a fost pregătit cu „minciuni ordinare”, începând cu anunţul lui Nicuşor Dan conform căruia Simonei Halep nu i s-a permis de căttre primărie să se întlnească cu românii într-o piaţă din Bucureşti. Ultima imagine din film este mesajul „Ruşine! #Rezist! Simona nu merita asta”. Acelaşi videoclip se regăseşte şi pe pagina de Facebook a PSD Ilfov.

Un alt colaj foto a fost postat de organizaţiile judeţene ale social-democraţilor din Giurgiu, Tulcea, Mehedinţi, Constanţa şi Ilfov, pe paginile lor de Facebook.

În colaj apar mai multe fotografii cu Simona Halep, însoţite de textele ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de <fani>” şi ”A fost aplaudată de sute de mii de români, în Piaţa Victoriei, pe data de 9 iunie”.

Într-o fotografie, câştigătoarea turneului Roland Garros, Simona Halep, apare într-o ipostază nedumirită, iar legenda pozei este ”Reacţia Simonei Halep când oamenii au început să huiduie pe Arena Naţională”.

În partea inferioară a colajului, o altă fotografie a Simonei Halep, în care ridică premiul de la Roland Garros, este alăturată unei imagini de la mitingul PSD de sâmbătă, din Piaţa Victoriei.

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară, mii de români anunțând că au raportat la Facebook postările publicate de organizațiile PSD ca fiind Fake News (știri false), în speranța că minciunile vor fi scoase de pe rețeaua de socializare.

Fostul lider al social-democraţilor Victor Ponta susţine că imaginea a fost postată de la sediul central al PSD.

”Îi rog pe foştii mei colegi din PSD Tulcea, Constanţa, Giurgiu, Mehedinţi şi din alte judeţe să şteargă repede această mizerie care a fost postată de la Sediul Central al PSD pe conturile organizaţiilor locale. Oamenii nu ştiu (aşa cum ştiu eu) că aceste materiale mincinoase, manipulatoare şi absolut mizerabile sunt gândite şi postate direct de la Sediul Central din K10 de un personaj dubios adus de Liviu Dragnea de la Neamţ (numele lui este George Harabagiu, nu poate fi numit <şobolan> că nu trebuie jigniţi şobolanii şi ascultă doar de <Dom Preşedinte>)! Pentru aceste minciuni oribile despre Simona Halep vor fi înjuraţi şi sancţionaţi pe nedrept membrii PSD / vă rog reacţionaţi”, a scris Ponta pe Facebook.

Primarul General, Gabriela Firea, a spus, după ce a fost huiduită luni seară pe Arena Naţională la evenimentul dedicat Simonei Halep, că încă de dimineaţă s-a încercat compromiterea acţiunii de ceea ce numeşte „aparatul soroşist”.

Simona Halep a prezentat, luni după-amiază, trofeul de la Roland-Garros pe Arena Naţională, în aplauzele a zeci de mii de persoane, imnul naţional fiind cântat de Marcel Pavel şi Monica Anghel, dar primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a fost huiduită.

În momentul în care Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a început discursul prin care i-a făcut loc pe scenă Simonei Halep, mii de oameni au huiduit-o la unison. Gabriela Firea şi-a dat seama că nu trebuie să prelungească momentul: „Bun venit, Simona Halep! Te rog să primeşti din sufletul nostru cheia oraşului Bucureşti şi această plachetă ovaţională. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut!”, au fost cuvintele politicianului, urmate de prima reacţie a Simonei.

„Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit aici. Bucuria e chiar mai mare decât pe Centralul de la Paris, vă mulţumesc foarte mult. Nu m-am aşteptat la aşa ceva, e un moment deosebit. Sunt foarte mândră că sunt româncă. Aceste performanţe au venit 100% din ţara noastră. M-am antrenat şi am crescut aici”, a transmis Simona, în aplauzele miilor de fani care i-au scandat numele.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.