Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Maramureș: Un mort și trei răniți grav, în urma unui accident la Groși – FOTO

5 30.795

Grav accident de circulație produs în această dimineață pe drumul național 18B, în zona localității maramureșene Groși.

Accidentul s-a produs în jurul orei 9:15, pe raza localității maramureșene Groși, la coborâre spre Dumbrăvița.

Mai multe echipaje de descarcerare și de prim-ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș au intervenit la fața locului, alături de echipaje ale Ambulanței Baia Mare și polițiști.

Potrivit primelor informații, în urma accidentului s-au înregistrat cel puțin două victime, care au rămas încarcerate în autovehicule, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea lor.

Circulația rutieră în zonă este complet blocată, până la finalizarea intervenției salvatorilor și terminarea cercetărilor făcute de polițiști la locul accidentului.

ACTUALIZARE:

Un autoturism Audi înmatriculat în Maramureș și un autoturism Seat, tot din Maramureș, au intrat în coliziune frontală, ambele autovehicule fiind apoi proiectate în șanțurile de pe marginea drumului.

În urma accidentului s-au înregistrat patru victime, dintre care una decedată. Este vorba despre un bărbat de 61 de ani din Suciu de Jos. Celelalte victime au fost transportate la spital.

Potrivit martorilor, șoferul care a provocat tragedia se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Inițial era vorba despre două persoane decedate, însă purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș confirmă faptul că doar una dintre victime a decedat, restul persoanelor rănite fiind transportate în stare gravă la UPU.

Știre în curs de actualizare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. JON spune

    Nu exista pedeapsa pentru criminalul alcolist.

  2. Mimi spune

    Nu mai conduceți dacă beți!! Off!

  3. Claudiu spune

    Ai Bata-l Dumnezeu sa-l bata de betivan ordinar!

  4. Anonim spune

    Si Politia Romana sa si faca treaba si pe aceasta ruta! Nu prea stau cu radarul pe ruta asta asa ca multi alcoolici isi permit sa mearga cum le taie capul!domnilor politisti pe teren cu voi!!!

  5. Dorina spune

    Si Politia Romana sa si faca treaba si pe aceasta ruta! Nu prea stau cu radarul pe ruta asta asa ca multi alcoolici isi permit sa mearga cum le taie capul!domnilor politisti pe teren cu voi!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More