Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Maramureș: Grupare infracţională destructurată de poliţişti

0 116

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au efectuat trei percheziţii la domiciliile membrilor unei grupări specializate în comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals.

Trei membri ai grupării au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Un al patrulea membru se află deja în arestul poliţiei.

Este vorba despre patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 41 de ani, toţi din judeţul Maramureş, care sunt bănuiţi de comiterea a cinci înşelăciuni pe raza judeţelor Maramureş, Hunedoara, Braşov şi Cluj.

În fapt aceştia ar fi închiriat autoturisme de la societăţi comerciale de profil, prin utilizarea unor documente false, după care ar fi dezactivat GPS-ul instalat pe maşini şi apoi le-ar fi comercializat unor terţe persoane sau unor societăţi de dezmembrări auto.  Prejudiciul total estimat este de aproximativ 70.000 de euro, contravaloarea celor cinci autovehicule sustrase, recuperat parţial de poliţişti, până la această dată.

Pentru destructurarea grupării, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au beneficiat de suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale, precum şi de suportul analitic al Biroului de Analiză a Informaţiilor Maramureş, de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi al colegilor din mai multe judeţe.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, existând indicii despre implicarea membrilor grupului infracţional în săvârşirea unor fapte similare pe raza mai multor judeţe.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More