Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Maramureș – Mâncare expirată și țigarete de contrabandă

0 83

Polițiștii maramureșeni au ridicat mai multe produse alimentare expirate, dar și țigarete de contrabandă.

Conoform IPJ Maramureș, în perioada 2-3 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş au desfăşurat, pe raza județului, mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse din tutun și a actelor de comerț ilicit.

În cadrul acţiunilor au fost verificați 14 agenți economici și cinci persoane fizice, fiind constatate patru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 (contrabandă). Totodată au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 17.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite și a Legii nr. 8/1996 republicată, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

S-au confiscat cu aceeași ocazie suma de 952 de lei, proveniți din săvârșirea de contravenții, 194 produse alimentare  cu termenul de valabilitate expirat, în valoare de 622 lei, precum și cantitatea de 3.000 țigarete provenite din contrabandă, în valoare de 1.800 lei.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More