Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Maramureș: Patru cetățeni din Sri Lanka opriți la frontiera de nord a țării

0 19

Patru cetățeni din Sri Lanka au fost depistați joi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa. Aceștia au fost predați autorităților de frontieră din Ucraina.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de ITPF Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră au depistat, pe direcția localității Sighetu Marmației, patru persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România.

Cele patru persoane au fost identificate ca fiind cetățeni din Sri Lanka, având vârste cuprinse între 21 și 46 de ani.

„În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie încheiat între Comunitatea Uniunii Europene și Ucraina, migranții au fost predați autorităților de frontieră vecine, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun”, precizează comunicatul.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.