Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Maramureş: Şase persoane salvate în urma prelevării de organe şi ţesuturi de la un pacient cu anevrism cerebral

0 20

Un număr de şase persoane vor beneficia de organele şi ţesuturile prelevate de la un pacient internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr Constantin Opriş” din municipiul Baia Mare, a informat, luni, pe pagina de Facebook, Agenţia Naţională de Transplant.

„Familia unui tânăr de 43 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenta ‘Dr Constantin Opriş’ Baia Mare cu un anevrism cerebral şi care nu a mai putut fi salvat a găsit tăria de a trece peste această imensă pierdere şi a fost de acord ca organele lui să salveze alţi semeni”, se menţionează în postarea agenţiei.

Potrivit surse citate, echipele de prelevare de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi Spitalul Clinic Colentina au început cursa contracronometru pentru prelevarea de cord, ficat, rinichi, cornee şi ţesuturi osoase.

„Astfel, prin bunăvoinţa acestei familii, al şaselea român va trăi prin transplant de cord, alţi 3 oameni primind această şansă prin transplant de ficat şi rinichi. Donarea ţesuturilor va ajuta şi mai mulţi oameni să-şi îmbunătăţească viaţă. De asemenea, în spatele acestor performanţe medicale se află munca titanică a echipei de coordonatori de transplant de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ Baia Mare, alături de efortul deosebit al echipelor de prelevare şi transplant”, se mai arată în aceeaşi postare. 

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More