Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Maramureșeancă înșelată cu 20.000 de lei prin ”metoda accidentul”

0 25

inselaciune telefon

Deşi înşelăciunile prin metoda „Accidentul” au fost intens mediatizate, astfel încât populaţia să fie în măsură să le recunoască, o femeie de 80 de ani a căzut ieri în ,,plasa” infractorilor şi a fost înşelată cu peste 20 000 de lei. 

Ieri seară, o femeie din Tăuţii Măgherăuş a sesizat poliţia că a fost victima unei înşelăciuni. Ea a declarat că, în jurul orei 16.00, a fost sunată de către un bărbat care s-a prezentat a fi avocatul fiicei sale şi care a anunţat-o că fiica sa a fost implicată într-un accident de circulaţie cu victime. Acesta i-a spus că, pentru ca fiica ei să fie exonerată de orice vină, trebuie să plătească suma de 50 000 de lei.

Pentru a se asigura că victima nu ia legătura cu alte persoane, a convins-o să nu întrerupă conversaţia telefonică până în momentul în care se întâlnesc.

Bătrâna a mers în municipiul Baia Mare şi a retras de la bancă 20 000 de lei iar apoi s-a întâlnit cu un bărbat necunoscut căruia i-a dat banii.
În scurt timp şi-a dat seama că a fost înşelată şi a anunţat poliţia.

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor.

În astfel de situaţii, suspecţii utilizează calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic) şi solicită telefonic diferite sume de bani. Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii medicale urgente sau au fost reţinute de organele de poliţie pentru săvârşirea unor accidente grave de circulaţie iar bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesari pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.

Victimele sunt alese, în general din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în prima fază, sunt contactate prin intermediul telefoniei fixe. Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai reţin detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecţi sau să cumpere bonuri cu coduri de reîncărcare a cartelelor de telefonie mobilă.

Pentru a evita să deveniţi victime ale escrocilor, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.

În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Într-adevăr, unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.

FOTO: Arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.