Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Marian Drăgulescu s-a calificat în finalele la sol și sărituri la Campionatele Europene de la Cluj – VIDEO

0 70

Gimnastul român Marian Drăgulescu a obținut, miercuri, calificarea în finalele la sol și sărituri la Campionatele Europene care se desfășoară în aceste zile la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale și Europene, Drăgulescu a avut o evoluție reușită la sol, arbitrii acordându-i 14,666 puncte, a doua notă a calificărilor. La sărituri, gimnastul român a obținut calificarea în finală cu prima notă, media sa fiind de 14,666 puncte.

Drăgulescu, medaliat cu argint la sol și sărituri la ediția de anul trecut a Campionatelor Europene, va fi singurul reprezentant al lotului masculin în finalele pe aparate, ceilalți cinci sportivi, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Andrei Ursache și Laurențiu Nistor, nereușind să obțină calificarea. În finala masculină la individual compus România nu va avea reprezentant deoarece niciunul dintre cei șase gimnaști nu a concurat la toate cele șase aparate.

Citiți și: CE gimnastică Cluj – Accidentare gravă a unui sportiv român – VIDEO

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: joi — calificări feminin (10,00-20,30), vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1453360181393411.1073742376.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More