Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Marș național organizat de Biserica Ortodoxă Română: ”Trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi”

4 54

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.

Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Sfântului Sinod care, totodată, şi-a reînnoit apelul la dialog şi responsabilitate socială, în contextul protestelor masive din ultima perioadă, după adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Codurilor Penale.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Patriarhul Daniel, s-a decis „binecuvântarea şi sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creştine tradiţionale”.

De asemenea, „în contextul fenomenului emigraţiei actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor”, se mai arată în comunicat. În contextul protestelor care continuă în toată România, pentru a doua oară într-o săptămână, BOR a reluat apelul la „rugăciune, dialog şi responsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi”. Apelul a fost făcut pentru prima dată pe 3 februarie, ocazie cu care Biserica a şi-a arătat susţinerea faţă de lupta anticorupţie.

„Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populaţiei. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai. În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit”, se arata în luarea de poziţie a BOR de pe 3 februarie.

Patriarhia Română: „Marşul pentru Viaţă 2017” nu are un organizator unic

Marşul pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine” nu are un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale, anunţă Patriarhia Română.

„În contextul în care una dintre hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţă de lucru joi, 09 februarie 2017, a fost de a binecuvânta şi sprijini Marşul pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”, în urma solicitării formulate şi transmise Patriarhiei Române de către Asociaţia „Studenţi pentru viaţă”, precizăm următoarele: conform comunicatului Asociaţiei, „La nivel naţional, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale”; acest marş are deja o îndelungată tradiţie, primii săi organizatori fiind asociaţiile Pro Vita din ţară; referitor la estimările privind amploarea manifestaţiei, aceasta va fi rezultatul eforturilor organizatorilor; având în vedere că valorile promovate prin această iniţiativă civică sunt valori care aparţin şi Bisericii, aceasta a binecuvântat şi sprijină manifestarea la nivelul discursului său public”, se arată în comunicatul de presă al Patriarhiei Române, remis vineri MEDIAFAX.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

4 Comentarii
  1. Marius Luca spune

    Si unde scrie ca marsul este pentru sustinerea luptei anticoruptie in comunicatul dat de BOR ???

    1. Marius spune

      pai nu scrie, dar astia atat au inteles…asta e capacitatea unor reporteri de a intelege un comunicat oficial ! Marsul organizat de BOR e Marsul pt viata ….

    2. Someseanul spune

      Scrie în comunicat:
      Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai. În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material.

      1. Marius spune

        si unde scrie ca fac marsul anticoruptie cum ati scris voi initial in titlu? mai putin senzational si mai multa informare, va rog !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.