Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Marsul ,,Spiridușii Moșului” la Grădinița Căsuța Fermecată Gherla – FOTO

0 58

Marti, 5 decembrie, parcul municipal a fost populat de o mulțime de spiriduși mari și mici, toți purtând pe cap căciulițe roșii și conduși de Moș Nicolae.
Spiridușii Moșului (copiii și părinții de la Grădinița cu p. p. ,,Căsuța Fermecată, mai precis grupele Albinuțelor, Jopajtasok și Torpek) au venit dinspre stadion, unde au făcut încălzirea pentru marș cu d-nul antrenor Paul Florean și au adunat jucării pentru a le dărui copiilor de la Centrul de zi ,,Micul prinț” din municipiu.

Marșul ,,Spiridușii Moșului” s-a încheiat în curtea grădiniței, unde Moșul dansator (instructorul de dans- Sipos Olimpiu) a condus dansul ,,Spiridușii Moșului” la care au participat toți copiii, părinții, educatoarele și invitații.

Această activitate face parte din seria activităților educative din cadrul proiectului național Kalokagathia- ,,Ca să fim copii voinici, facem sport încă de mici”, coordonat de d-na educatoare Hideg Magda și scopul acesteia este stimularea interesului copiilor și a părinților pentru mișcare în aer liber și sensibilizarea copiilor și părinților de a-i sprijini pe semenii aflați în dificultate.

D-na director Danko A. Aurelia a sprijinit, și de această dată, întreaga activitate a echipei de proiect din care fac parte d-nele educatoare: Joo Erzsebet, Rus Daniela, Sipos Erzsebet, Szabo Ildiko și Tanasă Monica.

Părinții au contribuit și ei în mare măsură la realizarea cu succes a acestei activități, colaborând eficient cu cadrele didactice din grădiniță.

Comentarii