Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mașină de lux, căutată de autoritățile din Marea Britanie, confiscată în Năsăud

0 182

Un automobil în valoare de 20 de mii de euro a fost confiscat de către polițiștii din Năsăud. Mașina era căutată de către autoritățile din Marea Britanie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud informează că, la data de 27 septembrie 2019, poliţiştii s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de tăinuire.

Astfel oamenii legii au stabilit faptul că un bărbat de 30 ani, din Năsăud, ar deţine o mașină căutată în vederea confiscării de către autorităţile din Marea Britanie. Valoarea autoturismului se ridică la suma de 20.000 de euro, a mai transmis acesta.

În acest mod polițiștii de investigații criminale împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Năsăud au găsit mașina pe raza orașului Năsăud. Au ridicat automobilul în vederea confiscării, iar ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare aplicate figurează ca fiind atribuite unui alt autoturism, similar ca model celui înmatriculat în Marea Britanie.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More