Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mașină intrată într-un cap de pod după ce o șoferiță a pierdut controlul

0 503

Un accident de circulație soldat cu trei victime a avut loc sâmbătă după-amiază în zona localității bistrițene Blăjenii de Sus.

Potrivit primelor informații, accidentul a fost provocat de o femeie de 36 de ani, care se afla în mașină cu două fetițe. Femeia a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina s-a izbit de un cap de pod.

”Conform primelor date, pe drumul comunal 31C, pe raza localității Blăjenii de Jos, o femeie de 36 de ani, din Molișet, care conducea un autoturism pe direcția de mers la Blajenii Jos-Tărpiu, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat într-un șanț, după care a intrat în coliziune cu un capăt de pod”, informează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit polițiștilor, în urma accidentului, șoferița și două fetițe de 3 și 7 ani, pasagere, au fost rănite.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Se continuă cercetările de către polițiștii din Beclean.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More