Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mașină răsturnată pe Dealul Dumitrei. Trei persoane au fost rănite

0 21

ambulanta acc Bunesti (2)

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 18:50, pe Dealul Dumitrei, județul Bistrița Năsăud.

Din primele informații, o mașină s-a răsturnat, iar trei persoane au fost rănite, însă acestea nu sunt încarcerate. În urma apelului la 112, la fața locului intervin autospeciale din cadrul ISU Bistrița, dar și echipaje de prim-ajutor pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor.

ACTUALIZARE IPJ :

La data de 31 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe raza localităţii Dumitra, soldat cu rănirea a două persoane.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că o tânără, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17C, pe fondul neatenţiei a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă iar autovehiculul s-a răsturnat într-un şanţ.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum şi a unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Feldru, pasager în acelaşi autoturism, cele două victime fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Faţă de tânără cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.