Polițiștii clujeni au fost sesizați duminică dimineața pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Gheorgheni, comuna Feleacu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul înspre Cluj-Napoca, după un viraj ușor la stânga, la ieșire din localitatea Gheorgheni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, izbindu-se de o zona din proximitatea acostamentului, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj ce încadrează o autospecială cu modul de descarcerare, unde au găsit un autoturism răsturnat pe partea laterală cu ocupanții ieșiți din acesta. A fost consultat un bărbat la locul accidentului care a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriei, precum și alte măsuri privind siguranța persoanelor implicate în accident”, a transmis ISU Cluj.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiindu-i înregistrată concentrația de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.