Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mașină spulberată de tren, un tânăr de 18 ani în stare critică

0 1.629

Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud și cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi, dar și echipaje de pompieri și SMURD din cadrul ISU, au intervenit la un accident feroviar semnalat în Nimigea de Jos.

La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Nimigea de Jos a fost accidentat de trenul Inter Regio Cluj Napoca – Galați la o trecere la nivel cu calea ferată.

În urma accidentului șoferul autoturismului a suferit leziuni care au necesitat transportul la spital unde urmează să-i fie recoltate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, starea de sănătate a acestuia nepermițând testarea cu aparatul etilotest.

Traficul feroviar în zonă a fost afectat pe durata cercetării locului accidentului, locomotiva suferind avarii.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Pompierii militari au găsit victima de sex masculin, in vârstă de 18 ani, în stare de inconștiență, încărcerată.

Echipajul de descarcerare a procedat pentru îndepărtarea unor elemente de caroserie, pentru asigurarea accesului către victima și extragerea acesteia în condiții de siguranță, fără a-i agrava leziunile deja suferite.

După aproximativ 10 minute, victima a fost extrasă și predată echipajelor SMURD.

La scurt timp a aterizat un elicopter SMURD, în aproprierea locului producerii accidentului feroviar, iar după stabilizare și pregătire pentru transportul aerian, victima a fost preluata inconștientă de catre aeronava și transportată la un centru de trauma din municipiul Târgu Mureș.

Cele aproximativ 150 de persoane care călătoreau cu trenul au fost verificate din punct de vedere medical, niciuna dintre acestea nu a avut de suferit in urma impactului.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More