Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mașini radiate, șoferi băuți și minori la volan. Haos pe șoselele bistrițene

0 113

Polițiștii bistrițeni au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier.

Prin intermediul unui comunicat de presă, IPJ Bistrița-Năsăud anunță că oamenii legii au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, la data de 22 iulie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 34 ani, din Mititei, care conducea un autoturism înmatriculat în Franța. Acesta circula prin localitatea Salva.

Fiind efectuate verificări, a rezultat faptul că autoturismul avea aplicate plăcuțe de înmatriculare care aparțin altui autoturism, fiind radiat din circulație.

Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. În continuare se efectuează cercetări de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.

La aceeași dată de 22 iulie, pe raza localității Șanț, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism cu numere de Germania, condus de un bărbat de 35 de ani, din Lunca Ilvei.

Fiind efectuate verificări, a rezultat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de aproape 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor cu privire la autoturism, polițiștii au constatat faptul că figurează ca fiind radiat din Italia, iar plăcuțele aplicate aparțin unui autoturism radiat din Germania.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.

A doua zi, 23 iulie, în jurul orei 00.20, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic pe un tânăr de 16 ani, din Dumitra, care conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița.

Întrucât nu deține permis de conducere, polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More