Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Meci nebun în Gruia. CFR Cluj a terminat 2-2 cu Timișoara și cu trei eliminați

0 15

cfr cluj ricardo cadu

După victoria din prima etapă contra lui Dinamo, ACS Poli Timișoara a venit în Gruia încrezătoare că poate da iar lovitura. A fost cât pe ce s-o facă, dar s-a terminat 2-2, într-un meci în care s-a stabilit un record de cartonașe galbene acordate.

Szabolcs Szekely a deschis scorul la doar 8 minute de la fluierul de start, asigurând un început de meci fără griji pentru timișoreni, care au beneficiat din minutul 30 și de un om în plus, după ce Florin Costea a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Șansa clujenilor a surâs în minutul 57, când Ricardo Cadu a executat în forță o lovitură liberă și a restabilit egalitatea.

După 12 minute, echipa ardeleană a primit o dublă lovitură. Portarul Felgueiras a primit al doilea galben și a fost eliminat de centralul Dima, pentru un fault asupra lui Nanu, fază la care s-a acordat și penalty, iar același Szekely a transformat de la punctul cu var pentru 2-1 în favoarea bănățenilor.

Intrarea lui Ciprian Deac în teren a reaprins speranțele alb-vișiniilor. Asta pentru că mijlocașul dejean a reușit să egaleze dintr-o lovitură liberă executată fără șanse pentru fostul său coechipier Nuno Claro.

Același Deac a încasat însă și el un cartonaș roșu, pentru un fault din spate cu câteva minute înainte de final, ridicând bilanțul eliminaților din tabăra gazdelor la trei. CFR Cluj a încheiat astfel meciul fără trei jucători și cu 10 cartonașe galbene în desagă, alte 9 avertismente fiind acordate oaspeților. Echipa lui Mircea Rednic se poate considera totuși norocoasă că a scos o remiză în aceste condiții.

Pentru CFR Cluj aceasta este a doua remiză consecutivă din startul acestui sezon, după ce în prima etapă a obținut doar un 0-0 pe terenul nou-promovatei FC Botoșani.

CFR Cluj: Felgueiras – Velayos, Cadu, Piccolo, Camora – Maah (Stăncioiu ’68), Obiora, Voiculeţ (Rui Pedro ’46), Fl. Costea – Tade, Ogbu (Deac ’60). Antrenor: Mircea Rednic.

ACS Poli Timişoara: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovici – Bărbuţ, O. Petre, Trandu, Nicola (Nanu ’54) – Boldea (Keita ’86), S. Szekely. Antrenor: Valentin Velcea.

Cartonaşe galbene: Ogbu ’18, Fl. Costea ’24, ’30, Tade ’59, Velayos ’62, Felgueiras ’64, ’66, Cadu ’69, Piccolo ’88, Rui Pedro ’90, Camora ’90+1 / Nicola ’29, Trandu ’32, Bărbuţ ’56, Şeroni ’64, Marovici ’74

Cartonaşe roşii: Fl. Costea ’30, Felgueiras ’66, Deac ’84

Arbitri: Iulian Dima (central) – Cristian Dima, Stelian Slabu (asistenţi) – Lucian Rusandu (rezervă).

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.