Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Medici de familie, cercetați pentru eliberare de certificate false. Înregistrează teste Covid fals pozitive ca pacienții să aibă certificat de trecere prin boală

0 101

O metodă nouă de fraudă cu certificate verzi a fost identificată de oamenii legii. Mai mulți medici de familie din România sunt anchetați pentru că ar falsifica teste Covid. Polițiștii au descoperit că aceștia declarau în platformele oficiale că testele rapide ale unor pacienți sunt pozitive, așa că aceștia beneficiau și de concediu medical, iar apoi aveau și certificat verde de trecere prin boală.

„Există indicii privind un nou mod de operare folosit pentru a frauda procesul de eliberare şi utilizare a certificatelor digitale UE. Astfel, în ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulţi medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătăţii teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi, atestând în mod nereal că sunt infectaţi. În acest fel, pacienţii respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile şi obţin certificatul verde, deşi în realitate nu au fost infectaţi”, a arătat Monica Dajbog.

Potrivit reprezentantului MAI, doar în ultima săptămână au fost tocmite 22 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 26 de persoane. Dajbog a precizat și că la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică au fost iniţiate controale pentru identificarea unor astfel de situaţii, care se află şi în atenţia organelor de poliţie.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a precizat în cadrul aceleiași conferințe de presă, susținută vineri, că toți cei care comit astfel de ilegalități vor fi idetificați și vor suporta consecințele. 

„Unii nu mai știu ce scurtături să găsească. Au o simplă menire, să îi salveze pe cei care sunt la risc. Toți cei care se abat vor fi identificați și vor suporta consecințe”, a transmis Andrei Baciu. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More