Mega Image va deschide un magazin și la Dej în primăvară. Alte 4 magazine vor fi deschise în județul Cluj
Retailerul belgian Mega Image, cel mai extins lanţ de magazine din România, a început recrutările pentru magazinele din judeţul Cluj, unde are deja deschise câteva zeci de poziţii.
Primele magazine din zonă ar urma să fie inaugurate în primăvară, potrivit surselor Ziarul Financiar, iar oraşele de pe listă sunt Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Dej, Huedin şi Turda. În acestea sunt de altfel deschise primele poziţii.
La fel ca şi în Capitală, Mega Image va aplica în judeţul Cluj o strategie similară, urmând să deschidă magazine atât în reşedinţa de judeţ, cât şi în împrejurimi. Compania va deschide de la zero primele magazine din judeţul Cluj fără să preia vreo reţea deja existentă, potrivit datelor ZF. Oficialii Mega Image nu au dorit să ofere informaţii cu privire la acest subiect.
Reţeaua de supermarketuri Mega Image a scos deja la bătaie pe site-urile de recrutare de pe internet 4 poziţii de adjunct de şef de magazin şi 11 posturi de şef de departament.
Pentru adjuncţii şefilor de magazin se cere experienţă de 2-3 ani în comerţ sau în domeniul alimentar şi de 1 an în coordonarea unei echipe, studii superioare, cunoştinţe de limba engleză şi de operare pe calculator în Excel. Li se promite un pachet salarial atractiv, bonusuri de performanţă, programe de training, stagii de pregătire profesională.
Aceştia trebuie să substituie toate activităţile operaţionale ale şefului de magazin în tura de lucru aferentă, să verifice magazinul pentru deschidere, să supervizeze recepţia mărfii, repartizarea sarcinilor pentru echipă, lansarea comenzilor de marfă, curăţenia.
Retailerul belgian care are pe piaţa locală 499 de supermarketuri şi magazine de proximitate a terminat S1 cu afaceri de aproape 2,2 mld. lei, în urcare cu 32% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015. În 2015 belgienii au ajuns la afaceri de 3,5 mld. lei (780 mil. euro) după un avans de 26%.