Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

MEN monitorizează situaţia unităţilor de învăţământ din judeţele aflate sub atenţionare de cod portocaliu

0 25

ninsoare trafic, circulatie iarna zapada

Ministerul Educaţiei Naţionale monitorizează, cu atenţie, situaţia unităţilor şcolare din judeţele aflate sub atenţionare de cod portocaliu. Inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti au obligaţia de a se afla în legătură permanentă cu toate instituţiile care răspund de situaţiile de acest gen – Prefectura, Primăria, Consiliul Judeţean, Poliţia, ISU.

Inspectoratele au obligaţia de a raporta, periodic, MEN evoluţia situaţiei şi măsurile care se impun privind posibilitatea frecventării cursurilor de către elevi şi cadrele didactice pentru luni, 27 ianuarie. MEN atrage atenţia că deciziile inspectoratelor şcolare trebuie să aibă ca punct de plecare siguranţa elevilor şi a personalului didactic şi nedidactic.

În funcţie de situaţia vremii, înregistrată pe parcursul zilei de duminică, 26 ianuarie, inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti vor hotărî dacă şi unde se va dispune sistarea cursurilor pentru ziua de luni, 27 ianuarie.

Deciziile vor fi aduse la cunoştinţa MEN duminică, 26 ianuarie, cel târziu până la ora 17.00 şi vor fi făcute publice.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.