Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Menage a trois” pe Calea Mănăștur, în Cluj. Un alt accident pe Calea Turzii – FOTO

0 427

Două accidente de circulație s-au petrecut vineri, la amiază, în Cluj Napoca, în evenimentele rutiere fiind implicate mai multe mașini.

Primul accident a avut loc pe Calea Turzii. O șoferiță care conducea pe sensul de coborâre pe Calea Turzii, în prima curbă ușoară la stânga a pierdut controlul volanului și a urcat peste bordura de pe marginea drumului, șoferița fiind rănită ușor.

În imediata apropiere s-a produs o altă coliziune, între trei autovehicule, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, acest incident nefiind soldat cu victime, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Al doilea accident, cel de pe Calea Mănăștur din Cluj-Napoca, s-a soldat cu o persoană rănită, după ce trei autovehicule au intrat în coliziune.

O șoferiță a fost prinsă la mijloc între alte două autoturisme conduse de doi bărbați, femeia fiind rănită și transportată ulterior la spital.

Și de această dată, cauza producerii accidentului a fost nepăstrarea distanței de siguranță față de autovehiculul care circulă în față, spun reprezentanții IPJ Cluj.

Femeia se afla în mașină cu cei doi copii, ai ei, iar până la sosirea soțului șoferiței la fața locului, pompierii clujeni au avut grijă de copilași, ca să nu le fie frică și să nu rămână singuri. Pompierii le-au prezentat copiilor autospeciala de serviciu, i-au ținut de vorbă și s-au jucat cu ei, până când au putut să-i predea apoi în grija tatălui.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.