Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mesajul preşedintelui Iohannis, de Ziua Naţională: 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri

0 72

Preşedintele Klaus Iohannis le urează românilor „La mulţi ani” de Ziua Naţională, într-un mesaj video transmis pe Facebook, el spunând că 1 Decembrie 1918 reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi „într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri”.

„Dragi români, astăzi este ziua noastră naţională, zi în care cu toţii, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria. În 1918, românii au trăit emoţia reîntregirii. De atunci, 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri”, transmite şeful statului, de Ziua Naţională a României.

Preşedintele Klaus Iohannis mai spune, într-un mesaj video postat vineri dimineaţă pe Facebook, că acum, în prag de Centenar, este un bun prilej să reflectăm la cum vrem să arate ţara noastră.

„Numai împreună, implicaţi şi determinaţi, vom reuşi să construim o Românie puternică şi respectată în Europa şi în lume. La mulţi ani, dragi români, La mulţi ani România”, îşi încheie Iohannis mesajul transmis de Ziua Naţională a României.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.