Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

METEO. Cum va fi vremea de Rusalii în toată țara

0 234

Orele următoare vor aduce averse locale şi descărcări electrice în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Vor fi şi condiţii de grindină, iar vântul se va intensifica trecător.

Duminică, în a doua jumătate a weekendului, aversele însoţite de tunete, fulgere şi, posibil, căderi de grindină vor prefera vestul, sud-vestul şi centrul teritoriului, precum şi spaţiul montan. Răbuniri ale vântului sunt aşteptate în sud-est, dar trecător şi pe durata ploilor.

Temperaturile, în continuare mai ridicate decât cele normale, vor fi cuprinse între 21 de grade pe litoral şi 28..29 de grade Celsius la câmpie.

Câteva şi descărcări electrice vor mai fi mâine în Oltenia, Banat, Crişana şi în zonele montane învecinate. Se vor păstra condiţiile de apariţie a grindinei şi nu vor lipsi intensificările de scurtă durată ale vântului.

De marţi, vremea va deveni frumoasă în aproape toată ţara, iar maximele se vor situa între 22..23 de grade Celsius la malul mării şi 31 de grade în regiunile vestice.

La munte, vremea va fi bună de drumeţii doar până la orele prânzului, apoi înnorările se vor accentua şi local vor fi ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice şi vânt alert. Izolat va cădea grindină şi se vor aduna cantităţi mai importante de apă. Temperaturile vor ajunge la 19…20 de grade Celsius în staţiunile din masivele vestice.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.