Mica: Proiect pentru înființarea unei creșe și a unei grădinițe cu program prelungit
”În perioada imediat următoare, dorim să depunem un proiect pe fonduri nerambursabile pentru construirea unei noi unități de învățământ (creșă și grădiniță cu program prelungit). Pentru a putea iniția și accesa aceste fonduri nerambursabile este nevoie de implicarea tuturor părinților, și aici mă refer la cei care aveți copii cu vârstele cuprinse între 0-3 ani pentru creșă și 3-6 ani pentru grădiniță. Acest proiect nu poate fi realizabil dacă nu există cereri pentru o astfel de unitate de învățământ”, a transmis primarul Tiberiu Zelencz.
”În vederea accesării fondurilor nerambursabile necesare implementării proiectelor menționate anterior este necesar ca unitățile administrativ-teritoriale care depun cereri de finanțare pentru edificarea unor clădiri în care va urma să se desfășoare activitate didactică, să comunice autorității finanțatoare numărul aproximativ de beneficiari, în caz contrat respectivele cereri vor fi respinse.
Pe cale de consecință, solicităm părinților care doresc înființarea unei creșe cu program prelungit pentru copiii având categoria de vârstă 0-3 ani, respectiv înființarea unei grădinițe cu program prelungit pentru copiii având categoria de vârstă 3-6 ani, să depună cereri în acest sens la sediul Primăriei Comunei Mica, la sediul Școlii Primare Sânmărghita, sau la sediul Școlii Gimnaziale Nireș”, se arată într-un comunicat al Primăriei Mica.
Cererile se pot depune până în 10 aprilie 2023, sau se pot trimite și în format electronic la dresa de email primariamicacj@primariamica.ro. Pentru informații suplimentare puteți suna la 0264.226.503.
”În perioada următoare vom avea și alte proiecte care, în prezent, se află în curs de implementare, proiecte foarte importante pentru comuna noastră”, a mai transmis Tiberiu Zelencz.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.