Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Microbuz cu șapte persoane răsturnat la Ciceu Mihăiești

0 326

accCiceuBN

Un microbuz înmatriculat în județul Iași s-a răsturnat pe un pod în această dimineață în localitatea bistrițeană Ciceu Mihaăiești. În microbuz se aflau șapte persoane.

Conform primelor informații primite de la fața locului, microbuzul înmatriculat în Iași venea din Italia și se îndrepta spre Moldova.

În accident a fost implicată și o furgonetă, cauza cea mai probabilă a producerii evenimentului rutier fiind o depășire neregulamentară.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. Doar două persoane au fost rănite ușor, dar au refuzat să fie transportate la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi șoferi cu aparatul etilotest, care a indicat că aceștia nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

„Este considerat un accident fără victime, o simplă tamponare, cu două maşini, un microbuz şi o furgonetă. Microbuzul s-a răsturnat, dar nu sunt victime. Mergeau în acelaşi sens de mers şi la un moment dat şoferul din furgonetă a virat la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu, iar cel din spate, microbuzul, nu a păstrat distanţa regulamentară şi l-a colizionat. E considerată culpă comună şi ambii şoferi au fost sancţionaţi contravenţional”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, inspector Antonela Pop.

Foto: arhivă


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.