Mii de dejeni inimoși s-au adunat la un spectacol caritabil – FOTO/VIDEO
Spectacolul caritabil organizat marți la Dej a umplut tribunele Sălii Sporturilor din localitate, mii de dejeni inimoși dând curs invitației de a sări în ajutorul unei fetițe diagnosticate cu autism.
Spectacolul a fost organizat cu scopul strângerii de fonduri necesare tratamentului unei fetițe de 10 ani din Dej, Denisa Claudia Soos, în sprijinul căreia au sărit foarte mulți oameni cu suflet mare.
Numerosul public prezent marți seara la Sala Sporturilor de lângă Someș a avut parte de peste patru ore de spectacol, atmosfera fiind întreținută de artiști ca Andreea Socaci, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Daniel Ursu, Claudiu Moldovan sau Gabriela Toma.
Un număr special a fost oferit de dejeanul Zoltan Martonoș (semifinalist la Românii au Talent), care a donat trei tablouri create de el, unul fiind realizat chiar în fața spectatorilor. Cele trei tablouri au fost scoase apoi la licitație, fondurile obținute fiind donate cauzei caritabile. Unul dintre tablouri a fost cumpărat de primarul Municipiului Dej, Costan Morar, și altul de profesoara Cornelia Platon.
Un alt număr extrem de spectaculos a fost realizat de mentalistul Cristian Gog, care a ridicat sala în picioare cu un spectacol fascinant de magie. Din păcate, show-ul mentalistului nu a putut fi filmat, la cererea lui Cristian Gog.
Un moment special l-a constituit intrarea în scenă a fetiței de doar 5 anișori a artistului Claudiu Moldovan. Cântărețul a interpretat alături de fiica lui o melodie de muzică populară, copila fiind aplaudată la scenă deschisă de spectatori. Micuța lui Claudiu Moldovan a cântat apoi și alături de Angela Rusu (foto sus).
Spectacolul a fost încheiat de două nume sonore ale muzicii populare someșene, Angela Rusu și Aurel Tămaș, cei doi fiind cap de afiș pentru acest eveniment caritabil.
Parteneri ai acestui spectacol au fost Primăria Dej, Radio Fir, Radio Stil, Dejeanul.ro și Media Puls & Advertising. Și Someșeanul.ro a fost prezent la spectacolul de la Dej și chiar dacă nu a făcut parte dintre partenerii media ai acestui eveniment, ne bucurăm că am putut mediatiza spectacolul cu scop umanitar organizat pentru Denisa Claudia Soos.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Felicitari organizatorilor,deci se poate si asa.Cred ca avem nevoie de astfel de spectacole intrucat dejenii o merita!