Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mii de participanți la ”Jazz in the park”, ediția din Bogata. Snoop Dog a fost și el prezent – FOTO/VIDEO

0 32

Comuna Bogata din județul Mureș, devenită celebră după ce rapperul Snoop Dogg a confundat-o pe un site de socializare cu Bogota din Columbia, a găzduit astăzi o ediţie specială a festivalului „Jazz in the Park”. Peste 4. 000 de oameni au participat la concertele susţinute de patru trupe din ţară.

Mii de persoane din județele Mureș și Cluj, majoritatea, dar și din tot restul țării au dat fuga duminică dimineața la Bogata de Mureș, doar pentru a da un  check-in corect pe Facebook, din localitatea pe care rapperul Snoop Dog a confundat-o cu Bogota. Iar pentru că Snoop  a fost principalul motiv pentru care această ediție a festivalului s-a ținut la Bogata, organizatorii l-au invitat și pe rapperul american la festival, într-o variantă de carton ce-i drept. Oricum, participanții au gustat din plin gluma și s-au înghesuit cu toții să-și facă poze cu varianta de carton în mărime naturală a lui Snoop Dog.

O localitate cu nici 2.000 de locuitori s-a trezit azi cu peste 4.000 de oaspeți veniți din toate colțurile țării, iar atmosfera a fost una de mare sărbătoare. Dovedind ospitalitatea deja celebră a ardelenilor, oamenii din sat i-au așteptat pe vizitatori cu bucate tradiționale. Patru porci au fost tăiați special pentru acest eveniment, festivalierii fiind serviți cu un delicios gulaș de porc cu cartofi, o ruladă uriașă de porc, dar și pită cu unsoare, asezonată cu ceapă și castraveți murați. Toate gratis pentru cei prezenți, în cantități nelimitate pentru cine are stomac puternic să consume atât.

Bineînțeles, berea a curs în valuri, iar băuturile răcoritoare, dar și spirtoasele au fost la mare căutare. De la cei mai mici bebeluși, aflați încă în cărucioare, până la unii trecuți de a doua sau a treia tinerețe, dar cu spiritul încă tânăr, mulți însoțiți de căței de toate rasele, culorile sau mărimile, cu toții s-au relaxat de minune în acorduri de muzică jazz, la concertele susținute de Maria Răducanu, Jazzybirds, Les Nuages și Danaga.

Unii s-au așezat direct pe iarba stadionului pe terenul căruia a fost organizat evenimentul, iar alții și-au întins hamacele între copăceii din micuța livadă de lângă terenul de fotbal și clădirea primăriei, în timp ce restul au ales să stea la umbră sub acoperișul teraselor răsărite la marginea terenului.

Chiar dacă intrarea la eveniment a fost gratuită, participanții au fost invitați să doneze cât îi lasă inima, în câteva urne puse la dispoziție de organizatori. Până la finalul evenimentului s-au adunat peste 7.000 de lei,  banii strânși urmând a fi donați pentru construirea unui parc în comuna Bogata.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1107028582693241.1073742213.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More