Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Militarul dejean înecat la mare, avansat în grad post-mortem

0 5.318

Dejeanul Petru Cosma, militarul de 48 de ani care a fost găsit azi mort pe plajă după ce duminică dispăruse în valurile mării, a fost avansat post-mortem.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Apărării, Mihai Fifor, care a decis să-l răsplătească pe dejeanul Petru Cosma pentru faptele sale de eroism.

”O veste tristă de la Constanța, după câteva zile de la dispariţie, marea a adus la mal trupul caporalului clasa a III-a Petru Cosma. Din păcate, cele mai negre temeri s-au confirmat.

Petru făcea parte dintr-un detașament dislocat de Batalionul 55 Apărare Antiaeriană din Dej la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia, unde desfășura, în această perioadă, activități de instruire cu trageri de luptă.
Avea 47 de ani, era angajat M.Ap.N. din anul 1997 și era un veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Irak și Afganistan.

Am semnat astăzi Ordinul prin care l-am avansat post – mortem la gradul de sublocotenent, ca urmare a spiritului civic și de sacrificiu ieșite din comun, a curajului și respectului pentru semeni, manifestate în încercarea de salvare a unui copil, din păcate, cu preţul vieţii sale. Sublocotenentul Petru Cosma este un erou al Armatei României și îl vom prețui astfel mereu. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Mihai Fifor.

Trupul militarului dejean, dispărut duminică seara de pe plaja Corbu, a fost descoperit astăzi pe plaja de la Vadu.

Miercuri dimineaţă o persoană a anunţat la 112 că în timp ce se plimba pe plaja de la Vadu a văzut trupul unei persoane decedate. La faţa locului a ajuns echipaj al SAJ, care a găsit un copil decedat, posibil să fi fost băiatul de 14 ani, dispărut în mare duminică după- amiază, în zona plajei Corbu.

Surprinzător a fost faptul că aceleași echipe de intervenţie au descoperit pe plaja din Vadu, în altă zonă decât cea în care se afla copilul, şi trupul unui bărbat. Este vorba despre militarul dat dispărut la sfârşitul săptămânii trecute şi care fusese văzut ultima oară pe plaja de la Corbu.

militar dispărutDuminică, el se afla în perioada de învoire, iar în momentul în care nu a apărut la unitate colegii au încercat să-l contacteze, fără succes însă.

Cu inima frântă familia a lăsat un mesaj emoționant pe platforma de socializare Facebook la dispariția acestuia.

„Acest OM care a fost sotul si tatal copiilor mei, a sarit duminica in marea involburata sa salveze un suflet de copil abandonat la nastere in spital. Toti cei care l.ati cunoscut direct sau indirect pe Petrica va rog din toata inima mea: Haideti sa ne rugam impreuna cu mine si fetele mele la Dumnezeu sa il gasim sa il putem aduce acasa !”

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More