Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mina 1 Mai Dej, în studiu pentru amenajarea ca zonă turistică

0 23

vizita Mina 1 Mai Dej

Primăria Municipiului Dej face demersuri pentru amenajarea minei 1 Mai, printr-un proiect pe fonduri nerambursabile.

În acest sens primarul municipiului Dej, Morar Costan, împreună cu reprezentanți ai firmei care va realiza studiul de fezabilitate și expertiza tehnică a minei, au efectuat o vizită în Salina Ocna Dej, pentru a studia posibilitatea amenajării minei abandonate, 1 Mai, ca o zonă de dezvoltare turistică, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 7.

„ Așa cum am mai afirmat, proiectul de amenajare al minei vechi – 1 Mai, constituie o oportunitate de dezvoltare a municipiului nostru și includerea lui într-un circuit turistic, având în vedere că deținem și Parcul Balnear Toroc. În acest sens am făcut demersuri pentru a include în patrimoniul municipiului mina și a depune un proiect pe fonduri europene de amenajare a ei.

Acum suntem în faza în care, ținând cont că urmează să fie lansate ghidurile pentru accesarea de fonduri europene, am solicitat realizarea unui studiul de fezabilitate și a expertizei de rezistență firmei, cu a cărei reprezentanți am făcut vizita în teren, iar în funcție de rezultatul acestei expertize, vom putea realiza pașii următori, respectiv rezolvarea problemei proprietății, realizarea și depunerea proiectului de amenajare a minei pe fonduri nerambursabile, demersuri în care mă voi implica pas cu pas, la fel ca în toate proiectele europene din municipiu.

Dacă totul decurge normal, consider că Dejul are șansa de a implementa un mare și frumos proiect de valorificare a potențialului zonei noastre”, a declarat primarul Costan Morar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.