Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ministerul de Externe România: nivel maxim de alertă în nordul Franței

0 342

politisti franta

Ministerul Afacerilor Externe amintește faptul că autoritățile franceze au decis să instituie nivelul maxim de alertă pentru nordul Franței, context în care se recomandă cetățenilor români care urmează să călătorească sau se află deja pe teritoriul Republicii Franceze, cu precădere în zona capitalei Paris (regiunile Ile-de-France și Picardie), să manifeste prudență sporită.

MAE atenționează asupra faptului că deplasarea cu mijloacele de transport în comun (în special metroul și RER-ul), în special în zona pariziană, poate fi îngreunată din cauza restricțiilor impuse de poliția franceză.

De asemenea, s-au instituit măsuri de siguranță sporite în marile centre comerciale, instituții publice, lăcașuri de cult și de învățământ, precum și în împrejurimile obiectivelor turistice, ceea ce poate perturba accesul în incinta acestora.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care călătoresc în Republica Franceză în această perioadă, ca, anterior efectuării deplasării, să urmărească cu atenție recomandările/avertizările emise de autoritățile franceze.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.