Ministrul de Interne: În noaptea de Înviere e permisă doar circulația participanților la slujbele religioase. Ceilalți să rămână acasă
În noaptea de Înviere este permisă circulația între orele 22.00 și 05.00 doar pentru persoanele care merg la slujbele religioase, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, care a transmis un mesaj pentru ca cei care nu vor merge la biserică să rămână acasă.
„Circulația în timpul nopții este permisă în noaptea de 1 spre 2 mai, între orele 22.00 și 05.00, magazinele vor rămâne deschise până la 20.00 și în Vinerea Mare.
Sunt convins că în noaptea de Înviere, milioanele de credincioși vor da dovadă de echilibru și simț civic crescut, comportamentul fiecăruia fiind decisiv în lupta contra pandemiei.
În noaptea de 1 spre 2 mai circulația persoanelor e permisă doar pentru participanții la slujbele religioase. Subliniez asta pentru a-i ruga pe toți cetățenii care nu participă la slujbă să rămână acasă. Chiar nu vor avea ce alte activități să desfășoare alta decât participarea la slujba religioasă.
Stațiunile de pe litoral și cele montane vor fi deschise cu respectarea tuturor regulilor, cu maxim 70% capacitate de cazare”, a spus Lucian Bode, vineri, într-o conferință de presă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.