Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ministrul Finanţelor anunță o reformă a aparatului bugetar: Unul munceşte şi trei pe lângă el stau

0 58

Ministrul Finanţelor spune că este obligatorie o reformare a aparatului bugetar din România şi că acesta trebuie să aibă oameni „exact câţi trebuie, nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”. Eugen Teodorovici afirmă, de asemenea, că în sistemul public există foarte multe companii a căror prezenţă nu se justifică şi anunţă că va avea „”iscuţii bilaterale” cu fiecare minister pe tema reducerii cheltuielilor şi a creşterii veniturilor.

Întrebat marţi, la TVR,  dacă ia în calcul o reformă a aparatului bugetar, Teodorovici a răspuns: „Obligatoriu”.

„Cred că e de bun simţ să te gândeşti (la o reformă a aparatului bugetar – n.r.) pentru că ne dorim cu toţii o administraţie şi centrală, şi locală eficientă. Asta înseamnă să ai oameni nu foarte mulţi, exact cât trebuie, mai bine plătiţi sunt deja, legea există şi, ca să fie mai eficienţi, repet, cât trebuie. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”, a afirmat Eugen Teodorovici.

În acest context, ministrul Finanţelor a precizat că se va discuta despre reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor cu fiecare minister şi că Ministerul de Finanţe are o listă cu instituţiile publice şi cu domeniile în care se cheltuiesc cei mai mulţi bani, printre acestea numărându-se Transporturile, Sănătatea, Economia şi Energia.

„Transporturi, Sănătate, sănătate mă refer la casă în special (Casa de Asigurări de Sănătate – n.r.) şi alte ministere, care au şi foarte multe companii în subordine: Economia, Energia, să spunem. Sunt multe, foarte multe companii pe care dacă le luăm la mână şi discutăm despre fiecare în parte, ce rol are şi dacă se justifică prezenţa ei astăzi în România, o să vedeţi că nu găsim niciun argument pro, ci doar împotrivă. Din păcate, ani de zile s-au încărcat aceste structuri şi cred că e momentul să spunem stop şi nu doar stop şi, în sens invers, reluăm procesul”, a declarat Teodorovici.

El a arătat că se va face o evaluare a fiecărui minister şi a structurilor subordonate acestora şi vor avea loc „discuţii bilaterale” care vor viza reducerea cheltuielilor în sistemul public.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.