Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ministrul Mediului: Forma finală a unei noi taxe auto va fi găsită până la sfârșitul anului

0 228

„Forma finală a unei noi taxe de poluare va fi găsită până la sfârşitul lui 2018, iar de la începutul anului viitor vom şti exact ceea ce avem de făcut, poate cu o perioadă de tranziţie până la 31 martie 2019”, a declarat joi seara vicepremierul şi ministrul Mediului, Graţiela-Leocadia Gavrilescu, citată de Agerpres.

„Eu am pus termen – şi atunci când îmi pun termen mi-am luat angajamentul, şi o şi fac – ca undeva până la sfârşitul anului să găsim forma finală (a taxei de poluare – n. r.), ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Poate de la 1 ianuarie, poate cu o perioadă de tranziţie până la 31 martie, aşa cum ne-am obişnuit, ca lumea să poată să se acomodeze – şi aşa este normal -, iar comunicarea noastră către cetăţeni este că trebuie să fie foarte bine făcută”, a susţinut ministrul Mediului, la un post de știri.

Potrivit ministrului, specialiştii care lucrează la noua taxă de poluare iau în calcul nu numai norma de poluare, capacitatea cilindrică, ci toate componentele, „ca să nu avem niciun fel de problemă”.

De asemenea, noua taxă va avea la bază studii şi măsurători făcute de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, de Institutul Naţional de Sănătate Publică, dar şi de specialişti din industria autovehiculelor şi de la RAR.

„Îmi doresc să nu mai existe pe drumurile patriei atât de multe maşini aduse din afară care poluează mult peste norme, care au norme de poluare 2, 3 sau 4. Cum este şi la plata deşeului pe care tu îl produci un tarif de salubrizare, aşa este şi în domeniul acesta de poluare: poluatorul plăteşte. Noi nu ne dorim şi nu vom scoate o taxă, să spunem de poluare, noi ne dorim ca acela care poluează să poată să plătească o contribuţie, dar să fim siguri că această contribuţie este elaborată aşa cum trebuie”, a explicat Gavrilescu.

Întrebată de ce se restituie banii atât de greu cetăţenilor care au plătit taxa auto după ce aceasta a fost anulată şi de ce sunt atât de multe cozi în toată ţara, ea a răspuns că s-a restituit deja o sumă de 850 de milioane de lei şi mai urmează alte 700 de milioane de lei.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest.

Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa a fost suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.