Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Minoră accidentată în municipiul Bistriţa

0 17

accident grav iclod-16

La data de 15 noiembie, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112 despre producerea unui accident de circulaţie pe raza municipiului Bistriţa, soldat cu rănirea unei persoane.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din oraşul Beclean, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o minoră, de 6 ani, din municipiul Bistriţa, care, fiind nesupravegheată pe trotuar, a pătruns pe partea carosabilă în fugă şi fără să se asigure.

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorei.

Faţă de conducătorul autovehiculului cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Pentru evitarea accidentelor rutiere, îi sfătuim pe micii participanţi la traficul rutier să înveţe şi să respecte câteva reguli de circulaţie:

  • Când doriţi să traversaţi strada, folosiţi întotdeauna trecerile pentru pietoni, marcate şi semnalizate corespunzător!
  • Folosiţi regula de aur: ,,Opreşte!, Priveşte! Ascultă! Gândeşte!” şi nu traversaţi niciodată strada în fugă şi fără să vă asiguraţi!
  • Atunci când alegeţi să vă deplasaţi în calitate de pietoni, folosiţi trotuarele situate pe marginea drumului, iar dacă acestea lipsesc, mergeţi pe partea stângă a drumului pentru a vedea din faţă maşinile care se apropie de voi!
  • Când vă aflaţi într-un grup de copii, mergeţi unul în spatele celuilalt pentru a evita să fiţi accidentaţi!
  • Dacă circulaţi cu bicicleta, purtaţi echipament de protecţie adecvat: cască, cotiere, genunchiere, veste reflectorizante;
  • Alegeţi-vă locurile de joacă cât mai departe de drumul public!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.