Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mircea Abrudean, locul 1 pe lista PNL Cluj pentru Senat

0 457

Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, va candida la viitoarele alegeri parlamentare pentru un loc în Senat, iar acesta va deschide lista candidaturilor PNL Cluj pentru această funcție.

”Sarcina cea mai importantă a unui parlamentar este de a susține proiectele comunității care l-a ales. Cu siguranță voi face asta, cu toată experiența acumulată în cei aproape 4 ani petrecuți la Guvern”

Mircea Abrudean

Candidatura lui Mircea Abrudean vine, firesc, după ce, de-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții importante în administrația publică locală și centrală. Fost prefect al județului în poate cea mai dificilă perioadă post-decembristă, epidemia de Covid-19, Abrudean îi asigură pe cetățenii Clujului că, odată ajuns în funcția de senator, va susține toate proiectele județului, dar și pe cele ale punctuale ale comunităților locale.

”Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știe clujenii este că o să fac ceea ce am făcut din toate pozițiile publice pe care le-am ocupat. Sigur, poziții numite și nu alese, iar acest lucru mă va responsabiliza în plus. Voi susține absolut toate proiectele Clujului, ale clujenilor în cele din urmă, fie că vorbim de proiecte precum Spitalul Regional de Urgență, de centura metropolitană, de metrou, de spitalul monobloc de copii, de drumul de legătură între Vâlcele și Autostrada A3 sau de noul drum expres Cluj-Dej, fie de alte proiecte care privesc strict comunitățile locale. În zona rurală si nu numai, de exemplu, vorbim despre Programul național de investiții “Anghel Saligny”, la a cărui elaborare am avut o contribuție importantă când eram secretar general adjunct al Guvernului condus de premierul liberal Florin Cîțu. Avem 108 proiecte finanțate în județul Cluj, care privesc dezvoltarea infrastructurii (drumuri, apa, canalizare, gaz).”

Sarcina cea mai importantă a unui parlamentar este aceea de a susține proiectele comunității care l-a ales. Eu, cu siguranță, îmi înțeleg foarte bine acest rol, și voi face absolut tot ce pot pentru a susține aceste proiecte, bazandu-ma pe experienta si pe sistemul de relații pe care mi l-am construit în acești aproape patru ani petrecuți la centrul Guvernului la București.

Știu problemele cu care se confruntă toți primarii din Cluj si toate comunitatile locale, pentru că de-a lungul timpului am sprijinit cu tot ce am putut, așa că nu voi avea nicio noutate, nicio surpriză legat de ceea ce voi avea de făcut în continuare din postura de parlamentar, și sper că voi reuși să obțin aceleași rezultate”, spune Mircea Abrudean.

În luna iulie a acestui an s-a împlinit un an de când Mircea Abrudean a fost numit secretar general al Guvernului României cu rang de ministru. Secretariatul General al Guvernului este cea mai complexa instituție publică a administratiei centrale, ordonator principal de credite al Guvernului, cu rolul de a asigura derularea operațiunilor tehnice și de strategie aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității Guvernului, ale prim-ministrului, precum și reprezentarea Guvernului și a prim-ministrului în fața instanțelor judecătorești, avand un rol strategic in asigurarea continuitatii guvernarii si avand in subordine peste 40 de institutii, agentii nationale si companii de stat.

”Într-un an de zile, Secretariatul General al Guvernului a implementat proiecte majore și are în derulare investiții care vor pune România pe harta țărilor cu rol major în asigurarea stabilității energetice, securității și debirocratizării.

Suntem coordonator de țară, alături de Ministerul Afacerilor Externe, în procesul de aderare al României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, un club select al celor mai dezvoltate economii ale lumii, de altfel cel mai important obiectiv de țară după aderarea la Uniunea Europeană și NATO. Aderarea la OCDE va aduce Romaniei un plus de investitii straine si credibilitate externa sporita, care se traduce in dezvoltare, locuri de munca mai bine platite si un trai mai bun pentru toti romanii.

Sigur, mai sunt multe de făcut și este nevoie în continuare de efort susținut și profesionalism, dar suntem pe drumul cel bun, unul al valorilor europene, sustenabilității și construirii unui viitor sigur pentru generațiile viitoare”, a spus secretarul general al Guvernului României, la un an de la preluarea mandatului.

Inainte de a fi secretarul general al guvernului, Mircea Abrudean a ocupat in perioada dec. 2021-iulie 2023 functia de Sef al Cancelariei Prim-ministrului Nicolae Ciuca, tot o pozitie cu rang de ministru, extrem de importanta in cadrul Guvernului. In perioada feb-dec 2021 a fost secretarul general adjunct al guvernului, iar inainte a fost prefectul judetului Cluj, în perioada decembrie 2019- februarie 2021, gestionand cu success perioada pandemiei de Covid-19 si fiind considerat unul din cei mai buni prefecti din tara, din analizele realizate in acea perioada.

Între 2017-2019 a deținut funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Tetarom SA – societatea care administreaza Parcurile industriale din judetul Cluj.

A mai lucrat ca director la Transelectrica și la compania proprie specializata in proiecte cu finantare europeana, consilier in cadrul organismului POSDRU la Ministerul Educației si in cadrul Consiliului Județean Cluj in perioada 2004-2008.

În anul 2006, a fost delegat oficial al Consiliului Județean Cluj la Bruxelles.

Mircea Abrudean, în vârstă de 40 de ani, este licențiat în relații internaționale și studii europene la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și are un masterat în Managementul proiectelor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din Bucuresti.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More