Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Moarte violentă lângă Gherla. Caz cercetat ca moarte suspectă

0 4.776

O femeie a fost găsită carbonizată în propria curte în satul Sâmboieni. Echipe de polițiști și criminaliști se află la fața locului. Cazul este cercetat ca moarte suspectă.

O moarte suspectă a fost semnalată în apropiere de Gherla, în satul Sâmboieni, comuna Sânmărtin. O femeie în vârstă de 84 de ani a fost găsită carbonizată de membrii familiei în propria curte. Victima prezintă arsuri de peste 90% pe suprafața corporală.

La fața locului au intervenit ambulanțe din municipiul Gherla, dar și echipaje de polițisti și criminaliști.

ACTUALIZARE:

Femeia a fost găsită în cursul serii de către o vecină, care a fost alertată de o rudă că bătrâna nu mai răspunde la telefon. Ajunsă în curtea bătrânei, femeia a găsit-o pe aceasta carbonizată aproape complet și cu carnea încă fumegând. A aruncat repede zăpadă peste ea și a sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

În scurt timp la fața locului a ajuns o ambulanță de la Gherla, însă medicii nu au mai avut ce face pentru a salva viața femeii de 84 de ani, fiind nevoiți să declare decesul.

Imediat a demarat și ancheta polițiștilor gherleni, care, timp de câteva ore, au adunat probe de la fața locului, au fotografiat împrejurimile, curtea și casa și au ridicat amprente de la fața locului.

În casa femeii, lângă sobă, anchetatorii au găsit alte haine arse, presupunând astfel că bătrâna ar fi încercat să aprindă focul în sobă, moment în care i-au luat foc hainele de pe ea. Cu îmbrăcămintea în flăcări, femeia ar fi încercat să se salveze și a ieșit în curte, dar aici s-a prăbușit la pământ și a ars de vie, dându-și ultima suflare înainte să poată fi salvată.

Din nefericire pentru aceasta, casa în care locuia singură, chiar dacă se află la drumul principal din sat, este mai depărtată de celelalte gospodării, astfel încât niciun vecin nu a auzit strigătele disperate ale femeii cuprinsă de flăcări.

Ancheta polițiștilor criminaliști este în plină desfășurare, aceștia urmând să elucideze toate circumstanțele care au dus la această tragedie.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.