Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Moaştele Sfântului Ioan-Paul al II-lea, expuse la Catedrala greco-catolică din Cluj

0 61

Moaşte ale Sfântului Papă Ioan-Paul al II-lea vor fi expuse, duminică, pe parcursul întregii zile, în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca. 

Potrivit unui comunicat al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, credincioşii se vor putea închina la moaşte în orele dintre celebrările liturgice duminicale, programate de la orele 08.30, 10.30 (celebrată de Episcopul eparhial) şi 18.00, şi vor rămâne în catedrală atât timp cât vor fi credincioşi dornici să stea câteva momente, în reculegere, în faţa lor.

„Va fi astfel readus în inimi modelul marelui sfânt al Bisericii Catolice, dar şi al unui mare Om, iubitor de Dumnezeu şi de oameni, în ziua pomenirii sale de către calendarul liturgic latin”, se arată în comunicatul de presă.

Relicvariul, însoţit şi de un atestat cu privire la prezenţa picăturilor din sângele Papei, este un dar pentru Eparhia de Cluj-Gherla din partea celui care i-a fost secretar timp de aproape 40 de ani, Cardinalul Stanislav Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia.

Sfântul Ioan-Paul al II-lea este considerat un apropiat prieten al Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică (BRU) pe care a numit-o „Biserică a martirilor şi mărturisitorilor”. Prieten al tuturor românilor, el a numit România „Grădina Maicii Domnului”.

„Trebuie menţionat faptul că primele generaţii de episcopi greco-catolici români au primit Bulele Pontificale cu sigiliul şi semnătura Pontifului Ioan-Paul al II-lea. Putem spune că de personalitatea Papei Ioan-Paul al II-lea se leagă reînvierea Bisericii noastre după perioada de persecuţie. Doresc să subliniez şi memorabila vizită în România a Episcopului Romei, întâia vizită a unui urmaş al Sfântului Apostol Petru pe plaiurile mioritice, din luna mai a anului 1999, care a trezit acea voce a poporului drept-credincios ce a rămas în sufletul Pontifului Ioan-Paul al II-lea şi, cu siguranţă, şi al poporului român, strigătul ‘Unitate, Unitate!'”, a afirmat, potrivit comunicatului, episcopul eparhial de Cluj-Gherla, Florentin.

Potrivit sursei citate, un relevant portret al Sfântului Ioan-Paul al-II-lea a fost realizat, la data beatificării, de succesorul său pe tronul Sfântului Petru, Papa Benedict al XVI-lea.

Papa Ioan-Paul al II-lea a venit în vizită în România, la Bucureşti, în mai 1999, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă.

După un pontificat de 26 de ani, în ziua de 2 aprilie 2005, Papa Ioan-Paul al II-lea a trecut la Cele Veşnice, în reşedinţa papală din Cetatea Vaticanului. Funeraliile au avut loc în Piaţa „Sfântul Petru” la 8 aprilie, rămăşiţele sale pământeşti fiind apoi depuse în Grotele Vaticanului.

Procesul de beatificare şi canonizare a început la 28 aprilie 2005, Papa Benedict al XVI-lea acordând dispensa pentru perioada de cinci ani de la moarte, necesară pentru începerea procesului. Ioan-Paul al II-lea a fost beatificat la 1 mai 2011, de către Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul unei ceremonii solemne celebrată în Piaţa Sf. Petru din Roma. A fost canonizat de către Papa Francisc la 27 aprilie 2014. Ziua comemorării liturgice a Papei Ioan-Paul al II-lea a fost stabilită de Biserica Catolică la data de 22 octombrie.

Sursă: Agerpres

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.