Mopedist accidentat de o șoferiță neatentă
La data de 13 aprilie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza municipiului Bistriţa a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate un autovehicul şi un moped.
Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că o tânără, în vârstă de 31 de ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, nu a acordat prioritate de trecere unui moped, condus de către un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din Bistriţa, colizionând cu acesta.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul de 60 de ani nu posedă permis de conducere pentru autovehicule, acesta suferind vătămări corporale uşoare în urma accidentului.
În cauză, poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările faţă de conducătoarea autoturismului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar faţă de conducătorul mopedului sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru autovehicule”.